fbpx

#33: Procesul creativ în copywriting


Îți promit că ai suficientă creativitate, deși poate uneori ai îndoieli.

Nu-i nevoie de calități literare pentru a scrie texte persuasive, deoarece creativitatea în copywriting nu constă în asta.

David Ogilvy spunea: „Dacă nu vinde, nu e creativ”.

Creativitatea nu înseamnă să vii mereu cu ceva ce oamenii n-au mai auzit.

”Creativity is just connecting things” – Steve Jobs

Adică să pui cap la cap, într-un mod inedit, poate nemaiîntâlnit, elemente care aparent n-au nicio legătură.

Se spune că o reclamă nu este scrisă ci asamblată.

De fapt ea este mai întâi gândită și apoi sunt asamblată.

Talentul literar nu e necesar în copywriting. Asta ca să nu mai dăm vina pe cine nu trebuie.

Istețimea sau vorbele meșteșugite nu contează, dacă ce spui n-are legătură cu ceea ce vinzi.

Tot ce asamblezi prin copywriting vei găsi mereu:

  • în informațiile despre produs, brand, piață, concurență
  • în întâmplări din viață
  • în cultura generală

Trebuie doar să cauți.

Eu când sunt în pană de idei știu că cel mai bun lucru e să fac altceva decât să scriu.

”You can come up with some great ideas when you’re not trying to come up with some great ideas. – Sean Doyle

Multe idei vin din ceea ce observ în jurul meu și de multe ori realizez cum ceva aparent irelevant devine răspuns la o problemă.

Când nu mai ai idei, joacă-te, fă glume pe seama informațiilor pe care le ai, exagerează (pe ciornă).

Îndrăznește! Încearcă abordări diferite, chiar contra-intuitive…

Poți descoperi perspective diferite asupra subiectului tău, iar unele îți pot fi de folos.

„Fii atent la primele idei care îți vin.

Ele sunt formate cu inocența și naivitatea pe care o au consumatorii atunci când sunt expuși prima dată la textul tău.

Există valoare în acea inocență și simplitate.” – John Stingley

📌 Pe scurt…

  • documentează-te, citește mult, trăiește, observă…
  • rezistă tentației de a scrie imediat după ce-ai terminat research-ul
  • lasă informația la incubat înainte să te apuci de scris

Iar dacă vreodată uiți ideea genială care ți-a trecut prin cap aseară, gândește-te că ți-ai fi amintit-o dacă ar fi fost atât de memorabilă.😊

Partea creativă a acestei reclame celebre (link) constă în alăturarea a două elemente fără vreo legătură, ce păstrează curiozitatea până când, unind punctele, totul capătă sens și te simți deștept că ai prins ideea.

Iar când ai înțeles-o, ți-e dragă de parcă ar fi a ta.

Data viitoare îți voi spune despre Storytelling și Copywriting.

Până atunci îți doresc numai bine.

Narcis

⋆ ⋆ ⋆

O resursă excelentă de reclame creative din care să te inspiri.

Alte resurse gratuite pentru copywriteri.
#ristretto #copywriting #short & #strong


#RISTRETTO

(NEWSLETTER)

ÎNVAȚĂ GRATUIT BAZELE COPYWRITING-ULUI

Cum să concepi și să scrii texte de promovare pentru a vinde mai mult și mai ușor

NU UITA SĂ VERIFICI E-MAILUL ȘI SĂ CONFIRMI ABONAREA!

Prin completarea formularului sunt de acord să primesc newsletterul și confirm că sunt de acord cu Politica de confidențialitate.


în