You have the right to remain silent. Anything you say can be used against you in court.
Cunoști probabil formula asta din filmele americane, când polițistul îi citește drepturile celui arestat.
Un avertisment similar, de la mine pentru tine, ar suna cam așa:
Orice inițiativă de bună credință iei pentru un client fără bani va fi taxată de acesta la un moment dat.
Încă de când eram fotograf profesionist am descoperit că cei mai dificili clienți sunt cei cu bugetele cele mai mici.
Clienții cu bani îmi spuneau: „tu hotărăști ce și cum faci”, iar asta îmi transmitea responsabilitatea, dar și libertatea, de a pune în practică tot ce aveam mai bun.
În schimb ceilalți, după ce abia plăteau avansul microscopic, preluau controlul.
Asta însemna să-mi dea instrucțiuni pentru sarcini la care eram de 100 de ori mai calificat decât ei, să schimbe regulile în timpul jocului sau să mă sune când n-aveau somn.
Deși am crezut că în copywriting e diferit, întâlnesc acest tip de clienți și aici, dar acum știu ce am de făcut.
Cum să-ți păstrezi integritatea profesională?
Fugi de clienții fără bani (care știu totul), și ocupă-te serios de cei care te respectă.
Nu ești responsabil pentru situația financiară a clienților săraci.
N-am nimic împotriva oamenilor săraci, Doamne ferește, ci doar a celor nerezonabili.
Pentru un client cu bani puțini, o singură postare înseamnă mult, de aceea va simți nevoia să intre peste tine să-ți arate el cum „se face”.
E suficient un compromis din partea ta și vei ajunge să porți responsabilitatea deciziilor lui.
„Fă cum îți spun eu!” (…doar primești bani, nu-i așa?)
NU!
Dacă nu-ți respectă munca, poate alege oricând s-o facă el sau să caute pe altcineva. Iar tu te vei ocupa de oamenii care-ți înțeleg valoarea.
Mulți clienți pricep cu greu că succesul unei campanii nu stă în singura postare pe care și-o permit (despre asta voi vorbi altă dată).
Dacă-mi spui: „sunt la început și mă bucur de orice client nou”, te înțeleg. Am fost acolo și nu-mi permit să te sfătuiesc să refuzi pe cineva.
Îți spun doar să alegi să lucrezi cu oameni rezonabili dacă vrei să nu-ți pierzi timpul.
Și apropos de a fi rezonabil…
- Poți accepta o dată să scrii ceva scurt, fără bani (deși pe gratis își poate face o impresie din portofoliu)
- Pentru un proiect complex poți accepta un test plătit, pentru care să încasezi mai puțin decât tariful tău
În prezent, înaintea oricărei noi colaborări, mă asigur că prospectul înțelege aceste adevăruri (link), și că 80% din succesul colaborării depinde de el.
📌 Pe scurt…
- stabilește-ți prețul corect
- semnează un contract
- obține un brief clar și detaliat al proiectului
- încasează un avans înainte de orice
- fugi de clienții săraci și cu pretenții
Produsul pe care-l pregătesc are mare legătură cu autoritatea ta în fața clienților nerezonabili.
Acest instrument practic te va ajuta să-ți construiești rapid un portofoliu inteligent, indiferent dacă ai mai scris sau dacă recent te-ai apucat să înveți copywriting.
Și astfel să te prezinți pe piață într-un mod profesionist.
Vei afla Ce, Cum și De ce să faci câteva lucruri specifice care te vor evidenția rapid în ochii oricărui angajator (cu această metodă originală eu am ajuns la câțiva clienți importanți pentru care scriu în prezent).
Înscrie-te AICI (dacă încă n-ai făcut-o) pentru codul de reducere oferit abonaților activi.
Data viitoare îți arăt ce spun științele comportamentale despre apelul la acțiune.
Tratând serios bazele copywriting-ului vei putea ajunge să excelezi, iar atunci îți vei putea alege clienții pentru care scrii.
Narcis
⋆ ⋆ ⋆
Resurse gratuite:
Demo | Grup FB | Social | Arhivă | Bibliotecă
Vrei să vinzi mai mult prin copywriting? Abonează-te, citește edițiile anterioare și lasă-mi un mesaj cu provocările tale, pentru a personaliza conținutul articolelor astfel încât să-ți fie de folos.
ABONARE | ARHIVĂ | FEEDBACK