fbpx

#44: Tehnică – Demonstrația Dramatică


Ai văzut reclama la cuțitul de bucătărie care taie prima dată lemne, țevi sau cuie, iar apoi feliază foarte precis ceva moale (o roșie, un file de somon)?

Acesta este un exemplu de demonstrație dramatică, folosit uneori în publicitate pentru a scoate în evidență calitățile unui produs într-un mod spectaculos și memorabil.

Aș mai completa aici „și uneori pentru a răspunde unor obiecții evidente, cum ar fi prețul mai mare decât al unor produse obișnuite”😉.

Demonstrația dramatică este o tehnică utilizată în publicitate pentru a demonstra caracteristicile sau beneficiile unui produs prin intermediul unei prezentări (situații) dramatice, surprinzătoare.

Este un fel de Show & Tell pe steroizi 😊 și funcționează excelent pentru produsele noi, revoluționare, care prezintă caracteristici nemaiîntâlnite până atunci.

Mecanismul acestei tehnici se rezumă la a atrage atenția consumatorului prin crearea unui impact emoțional puternic (efectul WTF – cum zic americanii), pe care să-l țină minte multă vreme.

Poți folosi această tehnică prin prezentarea unui scenariu în care produsul este utilizat într-un mod inedit sau prin ilustrarea modului în care acesta rezolvă o problemă într-un mod complet neașteptat.

De obicei tehnica prezintă situații în care clientul e foarte puțin probabil să ajungă folosind produsul, cu scopul de a transmite mesajul că produsul livrează mai mult decât are nevoie beneficiarul.

Mecanismul e simplu și este adesea folosit în reclamele la tele-shopping.

Îți arăt mai jos alte câteva exemple de demonstrații dramatice:

  1. În 1853, Elisha Otis – inventatorul unui sistem de siguranță pentru ascensoare, în fața unei mulțimi a ridicat la o înălțime de 3 etaje un ascensor echipat cu noul sistem de frânare și, în timp ce el însuși era înăuntru, a tăiat cablul acestuia, demonstrând că funcționează.
  2. Chiar foarte recent, în reclama noului telefon Samsung Galaxy S23 Ultra poți vedea Luna mărită de 100 de ori, așa cum n-ai văzut-o niciodată fotografiată cu vreun telefon până acum – mare și foarte clară. Ca să-ți demonstreze capacitatea noilor camere instalate pe noul smartphone.
  3. Prin simpla asociere cu un avion de luptă, vei considera automobilul McLaren (link) drept unul extrem de rapid (vezi de la minutul 4:30 încolo).
  4. Demonstrația Loctite (link) despre diferența pe care o fac câteva picături de adeziv într-un context industrial.
  5. Modul prin care Blendtec (link) demonstrează puterea de mărunțire a unui robot de bucătărie folosind în loc de legume sau fructe… 2 telefoane mobile.

Deși elementele vizuale sunt importante în această tehnică, în cuvinte poți demonstra dramatic pe bază de date, rapoarte, statistici și dovezi incontestabile, și folosind comparații, metafore sau analogii: 

  • „consumă de 3 ori mai puțin decât un încărcător de telefon”
  • „este de 50 de ori mai subțire decât un fir de păr”
  • „până la 50.000 de utilizări”
  • „suprafața desfășurată depășește suprafața a 100 de terenuri de fotbal”
  • „98% din utilizatori au avut rezultate încă de la prima utilizare”

Nu uita că textul tău de copywriting poate fi adesea însoțit de imagini și materiale video (e-mail, newsletter, Landing Page/pagină de vânzare, reclamă, advertorial, studiu de caz etc).

O demonstrație dramatică inspirată înlătură dubiile legate de calitățile și beneficiile produsului și crește rapid gradul de încredere al prospectului în soluția oferită.

Aproape cum o face Garanția satisfacției – sau primești toți banii înapoi

📌 Pe scurt…

  • se folosește cu succes când produsul aduce ceva nou, inovativ pe piață (nivelul 1 de sofisticare a pieței)
  • atrage atenția/șochează printr-o abordare neobișnuită
  • demonstrează mai mult decât are nevoie clientul
  • rămâne în memorie mai multă vreme

Principiul este explicat în acest videoclip și ilustrat de încă un exemplu concludent.

Data viitoare voi vorbi despre Reframing, pe baza unui exemplu recent pe care l-am propus unui client.

Până atunci îți urez o zi excelentă.

Narcis


#RISTRETTO

(NEWSLETTER)

ÎNVAȚĂ GRATUIT BAZELE COPYWRITING-ULUI

Cum să concepi și să scrii texte de promovare pentru a vinde mai mult și mai ușor

NU UITA SĂ VERIFICI E-MAILUL ȘI SĂ CONFIRMI ABONAREA!

Prin completarea formularului sunt de acord să primesc newsletterul și confirm că sunt de acord cu Politica de confidențialitate.


în