fbpx

#25: Formule în copywriting


Teorema lui Pitagora era valabilă înainte ca acesta să se nască.

Pentru că ea doar așază într-o formă niște realități care există oricum de când e lumea.

O formulă de copywriting îți rezumă o posibilă structură de text, însă funcționalitatea ei se bazează tot pe niște realități, despre oameni de data asta.

În continuare voi analiza 3 formule, concentrându-mă pe exemplificarea elementelor componente, ca să înțelegi cum funcționează.

Dar, orice formulă ai aplica, ar fi bine s-o faci după ce ți-ai făcut bine temele, documentarea solidă fiind fundația unui text bun.

Formula perfectă nu există.

Cele 3 formule de azi
A.I.D.A
1. Captează Atenția
… identificând problema cititorului, nevoia acestuia, făcând o promisiune, stârnind curiozitatea…

Asta îl va face să citească mai departe.

2. Stârnește Interesul
… introducând o idee interesantă, apăsând un buton fierbinte (durere, nevoie, emoție puternică), arătând că știi ce caută sau că îl înțelegi.

3. Fă cititorul să-și Dorească
… soluția pe care o folosesc și alții pentru aceeași problemă, arată-i ce câștigă dacă apelează la această sau ce pierde dacă o ignoră, demonstrează-i cum și de ce funcționează soluția respectivă.

4. Cere-i să Acționeze
… punând accentul pe ce are de câștigat dacă: cumpără, donează, votează, descarcă, vizualizează…

P.A.S.
1. Scoate în evidență Problema
Arată că o cunoști bine, prezint-o în detaliu, empatizează și fă cititorul să realizeze că știi exact cu ce se confruntă.

Arată-i cititorului că-l înțelegi, nu doar îi spune asta.

2. Agită problema…
… răsucește cuțitul în rană, descrie-i cititorului cum arată viața lui dacă nu schimbă ceva. Dă-i exemplul celor care ignoră problema sau amână soluționarea.

3. Oferă Soluția
… după tot iadul prin care l-ai trecut, prezentând-o pe Luminița, cea de la capătul tunelului.

Convinge-l să nu mai amâne și să apeleze la soluție. Și nu uita să-i ceri asta explicit!

4P
1. Arată-i cititorului că-i cunoști Problema
… vezi P+A de la formula P.A.S.

2. Fă-i o Promisiune
… că viața lui se poate schimba, existând soluții concrete pentru problema lui.

Adaptează la situația lui concretă: ciuperca piciorului va dispărea, vei slăbi fără să renunți la mâncare, lumea va întoarce capul după tine pe stradă…

3. Adu Probe
că și alții au trecut prin aceeași problemă și au rezolvat-o.

Dovezile, studiile, statisticile, demonstrațiile, recenziile, testimonialele vor crește nivelul de încredere în tot ceea ce spui.

4. Fă o Propunere
… adică oferă-i soluția la problema lui, în care are acum încredere, dacă ți-ai făcut bine treaba la punctul anterior.

Explic-o în detaliu, spune-i cum are acces la ea și cere-i efectiv să n-o rateze.

Ce-au în comun toate aceste formule?

  • identifică o problemă nerezolvată
  • apelează la dorința cititorului de a o rezolva
  • propun o soluție salvatoare la problema în cauză
  • construiesc încrederea cititorului în soluție

Nu formula în sine, ci argumentația construită pe o documentare solidă va fi cea care va convinge întotdeauna cititorul să cumpere.

📌 Pe scurt…

  • convinge cititorul că-i înțelegi problema
  • demonstrează că problema lui poate fi rezolvată
  • introdu soluția ta la problema cititorului
  • îndeamnă cititorul să apeleze la această soluție

Click AICI pentru mai multe formule de copywriting.

Îți urez inspirație și cuvinte potrivite.
Narcis

P.S. Data viitoare îți voi arăta cât e de important să fii specific atunci când vrei să vinzi.

⋆ ⋆ ⋆

Ai nevoie de servicii de copywriting?
Scrie-mi AICI și vedem cum te pot ajuta.

Biblioteca de copywriting

Arhiva de newslettere

#RISTRETTO

(NEWSLETTER)

ÎNVAȚĂ GRATUIT BAZELE COPYWRITING-ULUI

Cum să concepi și să scrii texte de promovare pentru a vinde mai mult și mai ușor

NU UITA SĂ VERIFICI E-MAILUL ȘI SĂ CONFIRMI ABONAREA!

Prin completarea formularului sunt de acord să primesc newsletterul și confirm că sunt de acord cu Politica de confidențialitate.


în