#110: Tehnica distragerii în copywriting


Diferența dintre persuasiune și manipulare constă în beneficiile pe care le primește cumpărătorul. Dacă doar vânzătorul câștigă, vorbim de manipulare.

Încep cu această lămurire, pentru că se leagă în mare măsură de tehnica de azi.

Îți amintești când erai copil și mâncarea era mai atrăgătoare dacă era adusă de un „avion” (de fapt lingurița sau furculița) ce-ți „ateriza” direct în gură?

Distragerea este o tehnică subtilă ce se poate folosi în copywriting pentru captarea și menținerea atenției, făcându-l pe cititor să rămână conectat la text.

În esență, ea constă în direcționarea atenției către un aspect anume, în timp ce mesajul principal este transmis mai târziu într-un mod mai subtil sau indirect.

„Încă mai crezi că pentru un text bun de copywriting trebuie să stăpânești la perfecție limba în care scrii, să aplici formule și să ai capacitatea de a genera  Mari Idei?”

Vezi aici o exemplificare a acestei tehnici, în care am trimis „după fentă” cititorul, care are deja niște convingeri ferme, asigurându-mă astfel de atenția lui.

În continuare rămâne doar să construiesc un argumentul în care să-i vând ideea că toate cele de mai sus nu contează câtă vreme nu stăpânești psihologia persuasiunii, tehnici de vânzare și importanța research-ului (de exemplu).

Important! Argumentul trebuie să stea în picioare iar „fenta” să livreze la final, altfel intră în categoria clickbait, iar asta înseamnă manipulare.

Cum aplic tehnica distragerii?

  • Identific beneficiul principal (ce problemă rezolvă produsul meu)
  • Creez un decalaj între ceva acceptat și familiar și soluția pe care o propun (de exemplu o întrebare cu răspuns evident la care sugerez că răspunsul nu e cel intuit de cititor) 
  • Nu dezvălui totul dintr-o dată, ci construiesc argumentul gradual, folosind tehnica toboganului (despre care ți-am mai spus aici)

De ce funcționează această tehnică?

Pentru că stârnește curiozitatea (când nu știm toate detaliile, suntem mai predispuși să căutăm răspunsuri) și face mesajul mai memorabil.

📌 Pe scurt…

  • nu folosi distragerea pentru a induce în eroare
  • asigură-te că mesajul final este clar și ușor de înțeles
  • livrează cel puțin un beneficiu relevant cititorului

În acest video găsești exemplificată tehnica distragerii în combinație cu (bonus) tehnica „nici măcar”.

Literal sau lateral în copywriting? Vei afla în newsletterul următor.

Până atunci îți doresc să cauți mereu ideile cu adevărat mari.

Narcis

⋆ ⋆ ⋆

”Selling is a science, not an art.”

Alte resurse: 

Antrenament | Social | Arhivă | Blog |Bibliotecă


#RISTRETTO

(NEWSLETTER)

ÎNVAȚĂ GRATUIT BAZELE COPYWRITING-ULUI

Cum să concepi și să scrii texte de promovare pentru a vinde mai mult și mai ușor

NU UITA SĂ VERIFICI E-MAILUL ȘI SĂ CONFIRMI ABONAREA!

Prin completarea formularului sunt de acord să primesc newsletterul și confirm că sunt de acord cu Politica de confidențialitate.


în

Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

Strictly Necessary Cookies

Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.

If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.